„Era să mor, mi-am pierdut zece ani din viață”. Cristi Borcea și momentul pe care pur și simplu nu și-l poate scoate din minte: „M-am dus cu trei milioane de euro cash în vestiar!”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Eliberat din închisoare, proaspăt căsătorit, Cristi Borcea (48 de ani) se află la ora amintirilor, iar marți a dezvăluit momentul care l-a marcat cel mai mul în viața de acționar la Dinamo. Se întâmpla în 2009, când visul grupelor Ligii Campionilor se spulbera, din nou, într-un mod dramatic.

Pe finalul sezonului, Dinamo era foarte aproape de titlul care, odată cucerit, îndeplinea și visul lui Borcea, dar avea nevoie de o victorie la Urziceni, cu Unirea lui Dan Petrescu. Nu a fost să fie, pentru că un succes al ialomițenilor, 1-0, a făcut ca marele obiectiv al lui Borcea să nu se îndeplinească. Pentru omul de afaceri, au urmat clipe dintre cele mai grele, iar pierderea titlului și a grupelor Ligii i-a ieșit cu greu din memorie: „M-am dus cu 3 milioane de euro cash în vestiar la Săftica și le-am zis jucătorilor: „Sunt ai voștri, bateți la Urziceni, luăm campionatul, mergem în grupele Champions League!”. Am luat bilete la galerie, i-am băgat pe suporteri cum am putut. Pierderea campionatului în 2009 a fost mai dureroasă decât eliminarea cu Lazio din 2007.
 
Atunci am pierdut zece ani din viață! Plus că ne-am bătut singuri, am pierdut la Iași în minutul 90, am făcut remiză cu Otopeniul, acasă, formație retrogradată și cu mulți jucători împrumutați de Dinamo. Atunci am realizat că Dinamo e un club blestemat! Sunt ferm convins!
 
La Urziceni era să și mor! Am spart ușa la vestiar, de mi-am secționat tendonul. Apoi, jucăm cu Brașovul, le spun la pauză că dacă batem, suntem campioni… Degeaba, degeaba! Blestemul…”,
a declarat Cristi Borcea, într-un interviu acordat site-ului gsp.ro.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de greu îi este când sportivul pleacă în turneu: „Dorul este mare”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în formă. Arată de milioane
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în formă. Arată de milioane
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital:
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital: "Să ştiţi că nu vreau să ne despărţim niciodată"
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
Devine ilegal PESTE TOT în România. Legea a fost deja adoptată: Vrem să spunem STOP
Devine ilegal PESTE TOT în România. Legea a fost deja adoptată: Vrem să spunem STOP
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
„Suflete pereche, zic eu”.  Jador, fermecat de frumusețea unei tinere din Corbu. „Viitoarea mea soție”. Cum a încercat să o cucerească
„Suflete pereche, zic eu”. Jador, fermecat de frumusețea unei tinere din Corbu. „Viitoarea mea soție”. Cum a încercat să o…
×